duminică, 24 ianuarie 2016

Clasa a 10 a - Stilurile arhitecturale reprezentative in lume

Pentru lectia aceasta va propun sa folositi aceasta prezentare power point:  stiluriarhitecturale Dati click pentru a o descarca.

Stilul Bazilical

Este cel dintai stil in care s-au construit bisericile crestine, atat in Rasarit, cat si in Apus. Initial bazilicile au fost niste cladiri care se gaseau in marile orase si in care se ranzactionau afaceri sau se foloseau ca Sali de judecata. Ulterior ele au fost date de imparati Bisericii pentru a le folosi ca locas de cult.

Elemente specifice
-     Predominarea liniei drepte
-          Planul general dreptunghiular
-          Corpul principal împărţit în mai multe nave delimitate prin coloane
-          Acoperiş plat

Basilicile erau in general constructii simple (in care predomina linia dreapta), de stil clasic, bine luminate, cu ferestre numeroase si largi, taiate in peretele fatadei si in peretii laterali, ferestre care dadeau lumina multa interiorului. Plafonul era drept  din panouri de lemn, fara nici un decor sau ornament, servind numai ca sa ascunda scheletul acoperisului.

Predomina pana in secolele VIII – IX cu exceptia unor regiuni ca: Italia, Spania, Lombardia, si sudul Frantei.

Biserica Reprezentativa:


O astfel de bazilica se afla la Constantinopol datand inca din anul 500 d.Hr. Detalii aici.


Stilul Bizantin

Se dezvolta din Stilul Bazilical.
Stilului bizantin îi sunt specifice elementele:
-         folosirea arcului semicircular sprijinit pe coloane, cu ajutorul capitelelor;

-  cupola cu baza rotunda situata central, deasupra naosului, sprijinita pe stalpi, folosindu-se pandantivii.
-         Aspectul exterior este simplu, sobru.
Ca material de constructie se folosea caramida, uneori in alternanta cu piatra.

Planul bisericii este cruciform.
Biserica este impartita transversal in trei parti principale: pronaos, naos si altar,absidele fiind extinse la peretii laterali ai bisericii. Altarul este despartit de naos prin catapeteasma/iconostas.
 (Planul Bisericii din Betleem)

Elementele decorative sunt variate. Ornamentia interioara este foarte bogata, constituita din pictura in fresca si mozaicuri.
Sculptura apare doar la chenarele usilor, la cele ale ferestrelor si la capitelurile coloanelor.

Epoca de varf a dezvoltarii stilului bizantin este secolul VI, in timpul imparatului Justinian cand s-a construit Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol.
Stilul bizantin s-a extins in toata Europa. 

In stransa legatura cu aceasta strasnica catedrala sta si minunata increstinare a rusilor despre care puteti citi aici.









Cel mai cunoscut edificiu in stil bizantin din Europa deVest este Biserica San Vitale din Ravenna avand forma aproape rotunda spre exterior.



NOTA! Stilurile arhitecturale in lume recomand a fi impartite in doua lectii diferite. In prima lectie se va vorbi despre Stilurile Bazilical si Bizantin iar in a doua lectie despre stilurile Romanic si Gotic. Fireste ca se pot prezenta si intr-o singura lectie. Daca veti alege impartirea mea, va recomand la sfarsitul primei lectii sa folositi acest video in care se prezinta detaliat istoria Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol. 



Dupa aceasta puteti povesti despre increstinarea rusilor si despre rolul acestei marete catedrale in acest mare eveniment. Va pun la dispozitie aceasta istorie sa o puteti descarca, insa va recomand sa nu puneti vreun elev sa o citeasca pentru ca este foarte lunga. Povesti-o dumneavoastra pe scurt.


PDF increstinarea-rusilor


Daca mai aveti timp, puteti adauga si acest video despre Biserica San Vitale din Ravena Italia, o biserica tot din perioada lui Justinian, o biserica la fel de impresionanta!





Stilul Romanic


Aparuta mai intai in Franta  si in Nordul Italiei (Lombardia) in sec. X, arta romanica s-a dezvoltat pana in sec. XIII devenind arta oficiala a ritului catolic.

Arta romanica a combinat traditia artei galo-romane si bizantine cu elementele artei populare din teritoriile in care s-au dezvoltat.

Denumirea de arta romanica vine de la numeroasele elemente preluate din costructiile romane.

Caracteristice pentru arta romanica sunt castelele si manastirile catolice, impresionante prin masivitate si prin plasarea in locuri izolate.

Un alt element specific artei romanice este integrarea in capiteluri a scenelor cu figuri si ornamente. Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul). 

Planul cel mai des intalnit este cel cruciform.
Bisericile erau impartite in trei nave: nava centrala si doua nave laterale, prin stalpi sau prin coloane unite deasupra prin arcuri rotunde. Pe aceste arcuri se sprijina bolta de piatra, de obicei semicirculara.

Elementele decorative
Aceste elemente sunt reprezentate de:
arcul semicircular folosit la portal si la ferestrele numeroase si mari,
vitraliile
pictura interioara reprezentand personaje puternic conturate si stilizate accentuat,
sculptura utilizata in special sub forma figurativa
O noutate in arhitectura romanica a constat in introducerea turnurilor clopotnita la biserici.

Constructii reprezentative ale stilului romanic


Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.

Catedrala din Cluny

 Catedrala Notre Dame din Poitiers

Catedrala din Pisa




Stilul gotic


Arta gotica a aparut la jumatatea sec. XII in Franta
raspandidu-se ulterior in toata Europa Apuseana. Denumirea de arta gotica a fost data de sculptorii si pictorii Renasterii, care considerau ,,barbare’’ formele acestei arte. Primele constructii in  arhitectura gotica au fost catedralele, ridicate in centrul oraselor ca emblema a autonomiei locuitorilor acestora.

Spre deosebire de edificiile romanice, monumentele gotice sunt inalte, zvelte, mult alungite, de dimensiuni mari, aparent fragile, bogat impodobite. Zidurile inalte si subtiri sunt sprijinite de contraforti, fie direct, fie cu ajutorul arcelor butante.

Planul bisericilor este cu transept scurt, cor amplu. Interiorul este impartit in mai multe nave longitudinale delimitate prin coloane inalte si puternice. Portalurile sunt impodobite cu sculpturi si cu statui. Bolta se sprijina pe doua ogive diagonale de sustinere, care se incruciseaza in punctul cheie al boltii. Acoperisul are unul sau mai multe turnuri inalte,ascutite, terminate de obicei cu o sageata.

Elementele decorative ale bisericilor in stil gotic sunt: arcul frant ce incadreaza ferestrele, numeroase, mari si inalte, cu vitralii inglobate, terminate in forma de flacara. In bisericile gotice vitraliile au inlocuit pictura. Un alt element characteristic stilului gotic este rozasa - fereastra rotunda, ce mareste lumiozitatea spatiului interior si infrumuseteaza fatada exterioara.
Sculptura este utilizata atat in interior, cat si in exterior. Spre deosebire de stilul romanic, cele mai multe ornamente gotice au fost inspirate din natura. Statuile gotice sunt inalte, alungite si se armonizeaza cu liniile verticale ale cladirii.

Multe dintre catedralele construite in stil gotic sunt inchinate Sfintei Fecioare Maria: Notre Dame din Paris, Reims, Amiens. Alte constructii impresionante sunt Domul din Milano, Domul din Viena.

Catedrala Sagrada Familia din Barcelona

 Catedrala Notre Dame din Paris






Catedrala Notre-Dame du Port din Clermont Ferrand - Franta


Catedrala Lincoln - Anglia







nichiduta.ro

1 comentarii:

Pagina de folos spunea...

va contrazic!

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | Best Buy Printable Coupons