Aceasta tema
poate fi predata in doua lectii distincte: in prima lectie se va vorbi despre
istoria Sfintei Liturghii, lectia pe care o propun mai jos si o alta lectie de
dezbatere pe tema iubirii jertfelnice.
Lectia propriuzisa:
Sfanta Liturghie a fost savarsita pentru prima oara de Mantuitorul Iisus
Hristos la Cina cea de taina:
„Şi
luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;
Că
zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia
lui Dumnezeu.
Şi
luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul
Meu care se dă pentru voi; aceasta să
faceţi spre pomenirea Mea.
Asemenea
şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru
Sângele Meu, care se varsă pentru voi”. (Luca 22,
17 – 20)
Indemnul Manuitorului catre ucenicii
sai a fost unul clar: „aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.” Luca 22, 19. Dupa moartea si invierea
Sa, Iisus intra in casa la ucenicii Sai prin usile incuiate. Ei erau adunati
acolo de frica iudeilor savarsind Cina cea de taina asa cum ii invatase Iisus.
„Şi
fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind
încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de
frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
Şi
zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii,
văzând pe Domnul.
Şi
Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum
M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
Şi
zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora
veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20, 19 – 23)
Si in randuiala Liturghiei de astazi s-au pastrat cuvinte asemanatoare
celor spuse de Iisus mai sus. Astfel preotul (iar prin preot Hristos)
binecuvinteaza credinciosii „Pace tuturor!”.
Credinciosii sunt indemnati apoi sa isi plece capetele inaintea lui Hristos: „Capetele voastre Domnului sa le plecati!”
In acest timp, preotul citeste in taina o rugaciune prin care cere lui Dumnezeu
să Își întindă mâna Sa cea nevăzută din
sfânt locașul Său și să ne binecuvinteze, să ne ierte păcatele noastre și din
multa Sa milostivire și nemăsurata iubire de oameni, să ne dăruiască bunătățile
Sale.
La sfarsitul Sfintei Liturghii preotul binecuvinteaza credinciosii: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos (adica
harul Sfantului Duh) si dragostea lui Dumnezeu Tatal sa fie cu voi cu toti!”
Dupa inaltarea la cer a Mantuitorului ucenicii si urmasii lor au continuat
savarsirea acestei cine de taina.
"staruiau
în învatatura apostolilor (Lecturi din Noul si Vechiul Testament si Predici) si în împartasire, în frângerea pâinii si în rugaciuni" (Faptele
Apostolilor 2, 42)
Aceasta Cina nu s-a numit dintru inceput Sfanta Liturghie. Primele nume
atribuite au fost Sfanta Euharistie, Sfanta Cuminecatura.
În Biserica primarã la Sfânta Liturghie se utilizau pâini dospite dintre
cele folosite în mod curent în alimentatie. Era necesar sã se sfinteascã mai
multe pâini întregi deoarece, dupã cum se stie, cei ce participau la Sfânta
Liturghie se si împãrtãseau, primind cu totii, clerici si laici, Sfântul Trup
în mânã si sorbind Sfântul Sânge din Potir. Ca urmare darul credinciosilor consta
în pâine obisnuitã, din uzul curent. Pâinile care nu se foloseau la Sfânta
Jertfã erau destinate ajutorãrii sãracilor.
Din sec. VIII întâlnim prescura. Cu timpul, numãrul celor ce se împãrtãseau
a scãzut. Pe de altã parte, datoritã abuzurilor si profanãrilor la care se putea
ajunge prin primirea în mânã a Sfântului Trup al Domnului, s-a introdus, în
secolul VII d.H., împãrtãsirea laicilor cu lingurita, de cãtre preot, cu
Sfintele Taine în cantitãti, fireste, mai mici. Toate acestea au fãcut ca si cantitatea
de pâine necesarã la Proscomidie sã scadã. S-a ajuns astfel ca pentru Sfânta
Jertfã sã fie suficientã o singurã pâine, iar mai apoi numai o parte din pâine.
Aceastã pâine a început sã aibã o formã si o mãrime specialã, dupã sec. VIII fiind
desemnatã cu denumirea de prescurã. Totusi, pânã astãzi, în caz de lipsã a
prescurilor, se poate folosi pâine obisnuitã pe care preotul va însemna cu
copia semnul crucii în locul pecetii. (Curs p. 16)
Vinul pe care l-a folosit Mantuitorul la Cina cea de Taina a fost un vin
rosu, obtinut prin stoarcere usoara (fara zdrobirea samburilor) a strugurilor
potrivit principiului "cu cât sunt strugurii sunt storsi mai putin, cu
atât vinul este mai bun". Cel mai apreciat vin era obtinut din mustul
scurs prin greutatea proprie a strugurilor zdrobiti. Vinul ritual era asadar un
vin curat, neamestecat cu nimic altceva. În ceea ce priveste culoarea vinului,
la masa pascalã era utilizat vinul rosu care, de altfel, era vinul cel mai
rãspândit, în antichitate, în Palestina ca si în Grecia. În vechime vinul era bãut neamestecat cu apã,
dar, în perioada elenisticã, sub influenta greceascã, se generalizeazã consumul
vinului diluat cu apã.
La Cina cea de Tainã Mântuitorul Iisus Hristos a urmat ritualul unei mese
pascale fãcând gesturile traditionale ale capului de familie evreu dar dându-le
un înţeles cu totul nou identificând pâinea cu Trupul Sãu si vinul cu Sângele
Sãu pe care îl va vãrsa pe Cruce pentru Mântuirea lumii. El a binecuvântat
vinul ritual iudaic din struguri (fermentat), rosu, dulce, amestecat cu apã.
Sfânta Liturghie fiind o actualizare a Cinei celei de Tainã, Biserica a
cãutat sã utilizeze acelasi tip de vin pe care l-a folosit si Mântuitorul. Ca
urmare, de la început, a fost preferat pentru Sfânta Liturghie vinul curat,
rosu si dulce, care se amesteca cu apã în timpul pregãtirii darurilor. La
argumentul istoric pentru folosirea vinului rosu la Liturghie se adaugã cel simbolic
în sensul cã acest vin este un simbol mult mai potrivit pentru sângele
Mântuitorului.
In privinta impartasirii credinciosilor cu Trupul si Sangele Sau, Iisus a
spus:
„Eu
sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în
Mine nu va înseta niciodată”. Ioan 6, 35
„Eu
sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta
viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este
trupul Meu”. Ioan 6, 51
„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi
mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în
voi.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele
Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Trupul
este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele
Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
Precum
M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
Aceasta
este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana
şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac”. Ioan 6, 53 - 58
Mesajul este clar: cine doreste sa se mantuiasca (sa dobandeasca viata
vesnica) trebuie sa traiasca in comuniune cu Hristos prin Sfanta Impartasanie!
Din aceasta cauza crestinii primelor veacuri se impartaseau la fiecare
Liturghie duminicala. Euharistia li se trimitea si celor absenti prin diaconi.
Cine nu se impartasea 3 duminici la rand era exclus din comunitate.
Participarea la Liturghie era insotita inevitabil si de impartasirea cu Trupul
si Sangele Domnului. La inceput liturghiile se faceau doar duminica, insa din
secolul III ele ajung sa se oficieze de 3-4 ori pe saptamana si ulterior zilnic
(pentru a contracara sacrificiile pagane). Inmultirea Liturghiilor presupunea
si impartasirea zilnica a credinciosilor.
Tertulian (sec. II) scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului».
Sfântul Ciprian al Cartaginei (sec. III) constata: «Creştinii se împărtăşesc în
toate zilele, daca nu au făcut păcate grave»
Incepand cu anul 250 incep marile persecutii impotriva crestinilor. Din
acest moment, crestinii incep sa se adune in pesteri si in crapaturile
pamantului, in ascuns si in special noaptea pentru a savarsi Liturghia si a se
impartasi cu Sfintele Taine. Unii crestini luau chiar acasa Sfanta Euharistie
pentru a se impartasi in caz de necesitate (arestare, persecutie, calatorie,
boala).
Secolul IV marcheaza o noua era. Crestinii sunt liberi. Foarte multi pagani
dupa o sumara catehizare devin crestini. Acestia nu vor avea insa aceeasi
evlavie si credinta ca cea a primilor crestini. Ei vor duce o viata spirituala
mai relaxata si deficitara. Astfel, cu toate ca s-au inmultit numarul
Liturghiilor, a scazut drastic numarul credinciosilor care se impartasesc la
Sfanta Liturghie. Impartasirile erau ocazionale, doar la marile sarbatori sau
chiar o singura data pe an de Pasti. Din aceasta cauza Biserica reactioneaza si
impune exigente ascetice stricte pentru cuminecare. Doar monahii se mai
impartaseau des si crestinii ravnitori.
In secolul V, atat in Rasarit cat si in Apus existau crestini care unii se
impartaseau des (zilnic sau de 4 ori pe saptamana – cei ravnitori) si crestini
care se impartaseau la sfarsitul celor 3-4 posturi de peste an (cei mai putin
ravnitori).
Cu trecerea timpului tot mai mult se inradacina impartasirea rara. Din
aceasta cauza conciliile occidentale din secolele VI – IX au incercat sa impuna
laicilor macar cuminecarea de 3 ori pe an. Cu toate acestea, abia se mai
mentinea impartasirea credinciosilor de Pasti. Din aceasta cauza, Conciliul
Lateran IV din 1215 ii ameninta cu excomunicarea si neinmormantarea pe
crestinii care nu se spovedesc si se impartasesc cel putin o data pe an.
Impartasirea zilnica ramanea doar o obligatie a clericilor.
In secolul XIV Sfantul Grigorie Palama indemna credinciosii sa se
impartaseasca macar duminica.
Incepand cu secolul XVII in Apus si cu sec XVIII si in Rasarit se incearca
o renastere a vechiului obicei de impartasire deasa. In Rasarit au loc niste
dispute foarte aprinse. Principalii sustinatori ai acestei reinvieri spirituale
au fost Sfantul Neofit Kavsokalivitul (sec. XVIII) si Sfantul Nicodim
Aghioritul (sec. XIX).
Surse bibliografice:
Tot materialul de mai sus il puteti descarca de aici:
In plus puteti descarca si schita tablei:
12:56
Great
Posted in: 
